În cazul fundaţiilor se vor remonta elementele de piatră dislocate sau care lipsesc pentru locuinţă, iar pentru anexa gospodărească se vor reface complet fundaţia şi soclul în condiţii constructive similare cu situaţia actuală şi cu încercarea de a coborî cota de fundare, cât de mult posibil. De asemenea se vor inspecta toate elementele componente ale structurii de lemn (pereţi, grinzi, şarpantă, etc), iar acele elemente care prezintă degradări sau deformări majore se vor înlocui cu altele similare ca şi tip de material (lemn de stejar), formă, tehnică de montaj şi mod de îmbinare.
În cazul casei principale, din observaţiile făcute la faţa locului raportate la soluţia
arhitecturală, se pot trage următoarele concluzii de natură nestructurală:
• Se păstrează compartimentările existente;
• Se propune înlocuirea duşumelelor existente cu altele noi, inclusiv structura de susţinere a acestora. Acest demers este obligatoriu a se executa în zona de şopru şi prispă (pridvor) şi opţional pentru zonele cu funcţiunea de camere;
• Se păstrează duşumeaua din zona podului şi se propune realizarea lucrărilor specifice de termoizolare a acestei zone;
• Se va executa o scară interioară de lemn care să facă legătura între nivel parter şi nivel pod. Această scară va asigura un acces în pod mai facil decât cel actual, indiferent de condiţiile meteorologice şi ţinând cont de modul / tipul de locomoţie al unuia dintre locatarii clădirii.
• Pentru a obţine imaginea unei gospodării rurale tradiţionale se va demonta învelitoarea din tablă, se vor demonta şipcile existente şi se va monta şindrilă în trei straturi.
• Se propune înlocuirea reţelei electrice existente deoarece aceasta nu va face faţă cerinţelor şi consumului noilor aparate electrocasnice folosite.
În cazul anexei gospodăreşti, din observaţiile făcute la faţa locului raportate la soluţia arhitecturală, se trag următoarele concluzii de natură nestructurală:
• Se păstrează compartimentările existente. Camerele existente se propun a fi împărţite astfel încât să se obţină zone cu funcţiuni polivalente, necesare activităţii actuale a familiei.
• În zona de grajd se înlocuiesc duşumelele existente cu altele noi, inclusiv structura de susţinere a acestora. Execuţia unei duşumele oarbe se propune şi în zona de lemnărie.
• Se va demonta duşumeaua din zona podului şi se va executa alta pentru o consolidare structurală a construcţiei;
• Pentru a obţine imaginea unei gospodării rurale tradiţionale se va demonta învelitoarea actuală (din azbociment), şipcile existente se vor înlocui cu şipci noi peste care se va monta noua învelitoare de tip draniţă în trei straturi.
• Se propune refacerea reţelei electrice existente deoarece aceasta este improvizată şi nu va face faţă cerinţelor şi consumului noilor aparate.