O inițiativă de conservare a imaginii satului tradițional maramureșean

O inițiativă de conservare a imaginii satului tradițional maramureșean

Prin generozitatea naturii și dragostea divină, maramureșenii au fost binecuvântați cu păduri dese de brad, stejar și fag, resursă care a contribuit hotărâtor la specificitatea stilului arhitectural maramureșean. Astăzi, sub cupola arhitecturii populare a Maramureșului regăsim tradiția, creația, meșteșugul, spiritualitatea și însăși esența maramureșenilor.

Casele tradiționale care au supraviețuit timpului și care s-au născut din priceperea celor care au redefinit simbioza dintre om, natură și arhitectură, descriu un crâmpei din identitatea și spiritul locului și fac parte, de drept, din tezaurul patrimonial tradițional nu numai al județului Maramureș și al României, ci al întregii omeniri.

Cele 12 gospodării selectate în cadrul acestui proiect se remarcă printr-o arhitectură specifică zonei Maramureșului Istoric, cu ornamentica și dimensiuni frumoase, păstrând și multe elemente și finisaje originale.  Acestea au fost edificate prin utilizarea de tehnici tradiționale arhaice și materiale naturale, specifice zonei (piatră cioplită la fundație, structură de lemn și tencuială pe bază de lut/argilă, acoperitori din draniță), înscriindu-se în imaginea satului tradițional.

În ceea ce privește anul construcției, casele au fost ridicate în prima jumătate a secolului trecut, intervențiile ulterioare fiind, în general, nesemnificative și constând în lucrări de reparații și înlocuirea, pe alocuri, a unor elemente constructive (acoperitoare, fereste, uși).

Casele incluse în acest proiect și lucrările de intervenție propuse sunt detaliate mai jos și însumează demersurile necesare aducerii imobilelor în grad de confort și, pe cât posibil, de eficiență energetică, la standarde actuale și, totodată, cu păstratrea tuturor elementelor specifice, tradiționale.