În luna mai a anului 2024 a fost lansată cea mai complexă platformă de promovare a turismului cultural, care constă într-un website și o aplicație de mobil. România Atractivă înglobază 12 rute cultural-turistice din 35 de județe, promovând un total de 275 de obiective culturale. În cadrul platformei, județul Maramureș este inclus în trei dintre rute, respectiv: ruta satelor cu arhitectură tradițională, ruta gastronomiei tradiționale românești și ruta bisericilor de lemn.
Proiectul „Patrimoniul vernacular al satului Breb” este unul dintre cele patru din județul Maramureș care întregesc ruta satelor cu arhitectură tradițională, acesta fiind compus atât dintr-o componentă de promovare, cât și din una de reabilitare. Un număr total de 12 gospodării tradiționale din satul Breb, comuna Ocna Șugatag se află în reabilitare, în vederea conservării imaginii specifice a satului traditional maramureșean. Informațiile existente pe platforma România Atractivă prezintă starea acestor gospodării înainte de a fi rebilitate, acestea urmând să fie completate după finalizarea lucrărilor.
Programul România Atractivă este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, având 211 beneficiari direcți prin custozii obiectivelor culturale de vizitat. Odată cu lansarea, beneficiarii principali ai programului au devenit turiștii români și străini.
Pagina dedicată acestui proiect în cadrul platformei România Atractivă poate fi accesată la linkul: https://romania-atractiva.ro/ro/profiles/gospodarii-traditionale-in-localitatea-breb-patrimoniul-vernacular-al-satului-breb.